Ne-am aflat adversarii din grupele Cupei României. Ajunşi, în premieră, în această fază (de când s-a trecut la acest sistem de desfăşurare), corviniştii au fost repartizaţi în Grupa A, alături de Sepsi Sfântu Gheorghe, Petrolul Ploieşti, Chindia Târgovişte, FC Hermannstadt şi Progresul Pecica, dar vor întâlni doar trei dintre aceste echipe.
Concret, în prima etapă, la Hunedoara va veni Chindia Târgovişte, în vreme ce în al doilea meci vom înfrunta Sepsi, deţinătoarea trofeului şi una dintre cele două reprezentante ale României în play-off-ul Conference League. În fine, în cel de-al treilea joc vom evolua în judeţul Arad, pe terenul divizionarei C, Progresul Pecica.
Antrenorul nostru principal, Florin Maxim, a vorbit despre tragerea la sorţi efectuată astăzi la Casa Fotbalului: „E o grupă ca de… Cupă, cu meciuri imprevizibile. Cum şi noi am făcut acel meci de poveste cu FCSB, aşa se poate întâmpla orice în această competiţie. Nu mai departe de săptămâna trecută, SCM Zalău a depăşit Poli Iaşi la scor de neprezentare, deci se poate întâmpla orice! Sunt convins că multă lume şi-ar fi dorit să vadă echipele de top din Superligă la Hunedoara, dar până la urmă, suntem într-o cometiţie, trebuie să ne vedem interesul şi, de ce nu, să forţăm o calificare în sferturi! La prima vedere, pare o grupă din care am putea să ne clasăm în primele două, dar eu ştiu că nici la Pecica, de pildă, nu va fi uşor. Trebuie să iei şi aici, meci cu meci, şi să dai tot ce ai mai bun. Până la urmă, ce ne împiedicăm să visăm că nu putem ajunge mai sus?!”.
Meciurile rezultate în Faza grupelor vor avea loc în jurul a trei perioade: 27 septembrie 2023 (etapa 1), 1 noiembrie 2023 (etapa 2) și 6 decembrie 2023 (etapa 3).
Fazele următoare se dispută astfel: sferturi de finală (3 aprilie 2024), semifinale (24 aprilie 2024) și finala (15 mai 2024).
Mulțumim frumos pentru informații Claudiu Sav ! Mult succes Corvinul Hunedoara ! Numai bine !
Felicitari, corvinisti! In sfarsit, avem sansa sa aratam ceea ce putem si ce valoare avem in Cupa Romaniei! Mergeti mai departe, luptand pentru locul in sferturi! Meritam toti sa ne bucuram de succes! Dam tot ce avem mai bun si nu lasam sa ne lipseasca motivatia si increderea! 🤩