Echipa noastră rămâne în plutonul fruntaș al Ligii a II-a, după victoria cu 2-1, de astăzi, de pe terenul ultimei clasate, Progresul Spartac București. Succesul s-a conturat încă din primele zece minute ale întâlnirii, una dominată aproape în totalitate de „corbii albaştri”, care au mai avut alte şanse de a marca, dar şi-au conservat energiile pentru meciul de la jumătatea săptămânii, cu FK Csikszereda, din play-off-ul Cupei României.
După startul meciului, părea să fie o misiune ușoară pentru alb-albaștri. Încurajaţi de aproximativ 50 de fani veniţi de la Hunedoara, jucătorii lui Florin Maxim au „lovit” la prima oportunitate avută: Neacșa a deschis scorul, cu un șut de la 20 de metri, iar după alte şase minute, Nicolae Pîrvulescu a majorat avantajul, după o pasă primită de la Iacob. Gazdele au rămas în inferioritate numerică în minutul 44, când Andrei Purice a văzut al doilea „galben”, dar cu toate acestea, în repriza a doua, situația s-a îngreunat puţin pentru corvinişti.

Cu piciorul ridicat de pe acceleraţie
Asta, în mare, şi pentru că „alb-albaştrii” au trecut pe „modulul economic”, cu gândul la săptămâna încărcată ce urmează. În minutul 54, bleu-albaștrii au marcat primul lor gol stagional, prin Andrei Grigore, care a reluat în plasă o minge respinsă în față de Lefter, la șutul lui Florescu. Însă chiar şi aşa, n-a mai fost panică în careul hunedorean, ba mai mult, Iacob având şansa – în două rânduri – de a mări ecartul! Mai departe, echipa noastră a lăsat impresia că nu mai poate primi gol până la final, rămânând lucidă în defensivă şi uşor pragmatică, în ideea în care miercuri la Hunedoara vine, din nou, FK Csikszereda, pentru duelul din play-off-ul Cupei României, iar Corvinul are obiectiv accederea în grupe! Mai mult, programul încărcat al corviniştilor cuprinde şi un duel, sâmbătă, cu Concordia Chiajna (ora 11:00), una dintre echipele „cu pretenţii” din acest eşalon.
Neînvinşi, în campionat, din iunie anul trecut
Corviniştii îşi continuă parcursul fără greşeală, chiar dacă au ajuns şi în eşalonul secund şi îşi prelungesc seria de partide fără eşec din meciurile considerate ca fiind de campionat, ultima înfrângere sub comanda lui Florin Maxim fiind tocmai pe 8 iunie 2022, în reuturul barajului de promovare cu Minaur Baia Mare. Tehnicianul nostru a tras concluziile după succesul de la Buftea: „Victorie meritată, nu cred că s-a pus problema învingătoarei în vreun moment! Am marcat repede, exact ceea ce le-am cerut băieţilor toată săptămâna, să tratăm jocul cu seriozitate din primul minut. În plus, ne-am dorit să ne facem noi misiunea mai uşoară, în faţa unei echipe care îţi poate pune probleme dacă nu eşti atent. Mai mult decât atât, avem meciul de Cupă, avem o deplasare lungă până acasă, program încărcat, cu oboseala aferentă… Ştiţi că nu sunt omul scuzelor, a fost şi foarte cald la ora jocului, deplasarea făcută a fost una lungă, cu unele probleme întâmpinate pe drum… Toţi ne dorim mai mult de la echipă, de la joc uneori, dar trebuie să ne urmăm şi scopul. Vrem să rămânem conectaţi, să accedem şi în grupele Cupei şi să scoatem maximum din meciurile de campionat. Cred că nu e nimic întâmplător în faptul că suntem unde suntem acum”, a spus, la final, antrenorul „corbilor albaştri”, Florin Maxim.
Antrenorul nostru principal a vorbit şi despre următoarele două partide #acasălaHunedoara: „Avem două meciuri grele, cu două formaţii incomode, bine organizate, vor mai interveni şi unele schimbări în lot, dar până la ora primei partide vom fi, sută la sută, bine. Avem o strategie pusă la punct, ne-am asumat anumite lucruri, anumite calcule pentru această perioadă mai încărcată. Important e că toţi jucătorii sunt bine din punct de vedere fizic. Îmi place să iau lucrurile treptat, atenţia noastră cade pe jocul cu Csikszereda, apoi ne vom gândi şi la Chiajna. Îmi doresc să avem parte de suportul hunedorenilor la aceste două jocuri, pentru că, am mai spus-o, oamenii ne dau energia de care avem nevoie, în multe momente din joc. Fiţi siguri că băieţii simt asta, simt şi presiunea tribunei, dar şi încurajările. Mai vreau să spun doar atât, mă bucur că peste tot unde mergem, lumea ne laudă proiectul, fanii, tot ce se întâmplă la echipă – semn că toţi cei implicaţi, toată suflarea corvinistă este prezentă cu mintea şi sufletul la ceea ce se întâmplă, acum, la Hunedoara!”.
Corvinul revine astfel la Hunedoara unde primeşte replica echipei din Miercurea Ciuc miercuri, de la ora 17:30.
Progresul Spartac (antrenor Eduard Erimia): Soare – Leafu, Alexandrescu, Parfeon (cpt.), M. Dumitru – Purice, Grigore – Tong (Lixandru 46′), Petcu (Crivac 65′), Florescu – Istrătie (M. Andrei 57′) (Popescu 85′)
Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Lefter – Iacob, Lică, Manolache, Velisar – Bradu, Chindriș (cpt.) (Hrezdac 67′), Neacșa (Antonov 58′) – Mitran (S. Ion 74′), M. Coman (Hergheligiu 67′), Pîrvulescu (Lupu 58′)
Felicitari echipei noastre si sa nu ne oprim aici! Aceasta victorie este dovada ca ne echipa a demonstrat ca poate sa se mentina in plutonul fruntas al Ligii a II-a. MazMa si sa avem o luna plina de victorii!