Mulţumim, Alexandru Curtean!

Experimentatul mijlocaş a hotărât să renunţe la activitatea fotbalistică şi nu va mai continua în tricoul alb-albastru. Sosit la începutul anului la echipa noastră, jucătorul în vârstă de 36 de ani şi-a exprimat dorinţa de a se retrage după ce şi-a trecut în cont promovarea cu Corvinul, astfel că amicalul de pe 1 iulie, pe care îl vom susţine, acasă, împtriva celor de la UTA, va fi ultimul pe terenul de joc pentru purtătorul tricoului cu numărul şapte.

Ajuns în iarnă de la CSC Şelimbăr la Hunedoara, Alexandru Curtean a devenit, repede, om de bază în echipa lui Florin Maxim, bifând 15 meciuri în tricoul alb-albastru şi un gol extrem de important în manşa-tur a barajului semifinal de pe terenul Gloriei Bistriţa! În ciuda faptului că gruparea noastră i-a propus prelungirea înţelegerii, Alex a hotărât să îşi agaţe chetele în cui.

„Nu e, nicidecum, o decizie uşoară, dar trebuia să vină şi acest moment. Am şi spus la venirea la Hunedoara că mi-am dorit foarte mult să bifez o promovare, să îl ajut pe Max să îşi îndeplinească acest obiectiv, pentru că ne ştim de foarte mult timp şi am colaborat, mereu, foarte bine. De altfel, îmi place să cred că i-am răsplătit încrederea cu ceea ce am reuşit pe teren şi mă bucur că am pus umărul la această promovare pe care toată lumea şi-o dorea de multă vreme. Parcă ieri a fost meciul decisiv cu Unirea Ungheni, stadionul plin, şi o zi de sărbătoare! Le mulţumesc tuturor fanilor care ne-au sprijinit şi le mulţumesc pentru amintirile frumoase pe care le iau de aici, de la Hunedoara. Multă baftă în Liga a doua!”, a declarat Alexandru Curtean.

De-a lungul carierei sale, Alexandru Curtean a îmbrăcat tricoul unor echipe importante din România: Poli Timișoara, Dinamo București (cu care a cucerit Cupa și Supercupa României), Gaz Metan Mediaș, FC Hermannstadt. De asemenea, a evoluat și în străinătate, pentru FC Atyrau, în Kazakhstan, și Botev Plovdiv în Bulgaria.

La nivelul primei ligi din România, mijlocașul are aproximativ 200 de meciuri și a marcat peste 20 de goluri!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *