Bun venit, Viorel Lică!


Fundaşul în vârstă de 28 de ani este primul transfer al verii la echipa noastră. Bucureşteanul vine la Hunedoara de la Politehnica Iaşi, echipă cu care a reuşit promovarea în acest sezon, în prima ligă, şi a semnat un contract valabil pe un an cu gruparea noastră.


Corvinul îşi completează lotul cu încă un jucător cu experienţă. Viorel Lică are în palmares două promovări succesive (!) în prima ligă, cu Petrolul – în 2022 și Poli Iași – în 2023. În sezonul recent încheiat din liga a doua, fundaşul central a bifat 14 meciuri în tricoul moldovenilor, totalizând peste 1150 de minute în tricoul Politehnicii. Din păcate însă, două accidentări au făcut ca jucătorul născut în Capitală să nu joace şi mai mult pentru echipa care a promovat în prima ligă, la finele stagiunii. În carierea sa, experimentatul fundaş a mai evoluat pentru Dinamo 2, ACS Berceni, Sportul Snagov, Farul Constanța (actuala Unirea Constanța) și Petrolul Ploiești.


Viorel Lică a fost prezent, astăzi, la primul antrenament al echipei în această vară, iar antrenorul nostru, Florin Maxim, a vorbit despre aducerea sa la Hunedoara: „E un jucător pe care eu îl cunosc de foarte mult timp, din perioada când activam la FC Voluntari, e un caracter bun, îl cunosc îndeaproape… un fotbalist cu performanţe notabile, mai ales în ultimele sezoane, când a promovat cu Petrolul şi cu Poli Iaşi, în Liga I. E un jucător de care aveam nevoie şi care, în mod cert, ne va ajuta foarte mult în acest sezon”.


Binei ai venit la Corvinul, Viorel şi la cât mai multe realizări în alb-albastru!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *