Corviniştii au oferit una dintre cele mai bune prestaţii ale sezonului, la ultima reprezentaţie în faţa propriilor fani, din play-off. O penultimă repetiţie înaintea barajului cu Gloria Bistriţa, încheiată cu un succes fără dubii: 6-0 cu Unirea Ungheni, cealaltă formaţie din seria a noua care va juca în primul baraj.
„A good day at the office!” – aşa spun englezii, după o zi bună la birou. Aşa a fost şi pentru Chindriş şi compania în duelul cu ocupanta locului secund în serie, Unirea Ungheni. „Corbii albaştri” n-au dat nicio şansă vizitatoarei din Mureş, pe care au dominat-o autoritar, din primul până în ultimul minut, oaspeţii nereuşind să cadreze niciun şut pe spaţiul porţii apărate de Ştefan Lefter! Deschiderea de scor a venit după 18 minute, de la Bradu, care a înscris, cu mult calm, din interiorul careului, după o fază creată, în întregime, în flancul drept, de Flavius Iacob. 2-0 s-a făcut după alte zece minute, când Coman a profitat de o greşeală imensă a lui Bucur – care a „bâlbâit” o minge în marginea careului. Repriza s-a încheiat cu un şut puţin peste a lui Alexandru Neacşa (44), dar cu o singură echipă pe teren!
Startul actului secund a fost unul de coşmar pentru trupa lui Flavius Sabău, care deşi a făcut patru (!) modificări la pauză, a primit trei „lovituri” în doar două minute. Mai întâi, Marius Lupu a făcut 3-0, din a doua „încercare”, după ce nou-intratul Feier îi blocase lovitura de cap – venită după o centrare excelentă a lui Pîrvulescu. 60 de secunde mai târziu, Corvinul a făcut 4-0, după un şut în cros al lui Chindriş, din careu, fază la care oaspeţii l-au pierdut şi pe Ndiesse, accidentat la gleznă! Iureşul amfitrionilor a continuat, iar Coman a bifat „dubla” şi, totodată, al 21-lea gol stagional, după o recuperare şi o pasă venite de la Curtean (63), din zona mediană. Tabela a închis-o neobositul Nicolae Pîrvulescu, cu un şut frumos, cu efect, în colţul lung, după o minge venită de la nou-intratul Mar – fază la care defensiva oaspeţilor a fost depăşită extrem de uşor (70).
Finalul de meci a curs tot spre poarta lui Feier, cu alb-albaştrii periculoşi în flancuri, acolo unde şi-a făcut apariţia şi Sebastian Lupuşor, aruncat în luptă în ultimele zece minute de Florin Maxim. S-a încheiat 6-0 pentru Corvinul, care mai are de disputat 90 de minute din play-off, vinerea viitoare, la Cugir, pentru ca după aceea să intre în „febra” dublei manşe cu Gloria Bistriţa. Prima partidă va avea loc, miercuri, 24 mai, în deplasare, de la ora 18:00. Returul este programat la doar trei zile distanţă, sâmbătă, 27 mai, pe arena „Michael Klein”, de la ora 17:30!
Declaraţiile lui Florin Maxim, Marius Chindriş şi Elton Da Silva vor fi disponibile, în curând, pe canalul nostru de youtube.
Corvinul 1921 Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Lefter – Iacob, Pop (72, A. Vlad), Elton, Neacşa – Lupu (79, Hergheligiu), Chindriş (cpt.), Bradu (67, Mar), Curtean (79, Lupuşor), Pîrvulescu (72, Mercioiu) – Coman.
Unriea Ungheni (antrenor Flavius Sabău): Bucur (46, Feier) – Suslak, Ndiesse (50, Boar), Vomir, Chiorean – Oltean (46,Istrate), Todoran (46, Trif), Vînău, Piper (cpt.) – Codrea, Duşmanu (46, Astafei)