Corviniștii au mai bifat un succes clar în fața celor de la Metalurgistul Cugir. Echipa noastră s-a impus cu 4-1 (2-1) în județul vecin și a ajuns la cinci succese consecutive pe terenul roș-albaștrilor, continuându-și parcursul imperturbabil spre primele meciuri de baraj.

În fața a aproximativ 800 de fani veniți pe Arena Cugir, „corbii albaştrii” au început excelent şi după nici cinci minute aveau deja avantaj pe tabelă. Neacşa a executat în forţă un corner din dreapta, iar Dohotariu a trimis în proprie poartă, cu capul, fără şanse pentru Csapo. Zece minute mai târziu, gazdele au avut prima ocazie, reluarea lui Cocan din doar şase metri, fiind scoasă incredibil de Lefter, balonul „plimbându-se” apoi pe bara transversală. Băieţii lui Florin Maxim au rămas sus, au presat aproape încontinuu, dar contrar cursului jocului, cugirenii au fost cei care au marcat, prin… Dohotariu, care a „nimerit” buturile care trebuie, cu capul, după o centrare venită de la Păcurar (40). Bucuria egalării a durat însă doar trei minute, pentru că Marius Coman l-a lăsat în urmă pe Vlădia – fază la care gazdele au cerut fault în atac – şi a înscris cu toată opoziţia lui Csapo. A 17-a reuşită stagională!

În repriza secundă, maturitatea şi calmul din jocul alb-albaştrilor a ieşit, încă o dată, la rampă şi, timp de mai bine de 30 de minute s-a jucat aproape exclusiv în jumătatea gazdelor. Pîrvulescu (66) şi Elton (67) au avut şansa lui 3-1, pentru ca mai apoi Vlădia să scoată de pe lina porţii un şut al lui Lupu, venit după o recuperare a lui Coman (79). Nouarul Corvinului a pasat şi pentru golul de 3-1, când i-a „furat” mingea unui fundaş advers, i-a trimis-o lui Pîrvulescu, care a înscris, elegant, cu un şut în colţul lung, de pe linia careului de 16 metri (83). Chiar şi la adăpostul celor două goluri avantaj, corviniştii au presat până la ultima fază, iar efortul lor a adus încă un gol în poarta Metalurgistului: corner executat excelent de Neacşa, „cap” Elton, sub bară. 4-1 pentru echipa noastră care îşi continuă seria de succese din campionat şi îşi asigură sărbători fericite şi linişte, înainte de următoarele două deplasări succesive, la Alba Iulia şi Ungheni.
Declaraţiile lui Adrian Mar, Nicolae Pîrvulescu şi Florin Maxim vor fi disponibile pe canalul nostru de youtube.
Metalurgisul Cugir (antrenor Lucian Itu): Csapo – S. Itu (71, Androne), Haj (63, Țîrlă), Vlădia, Dohotariu – Taban (63, Cîrloanță), Domșa, Păcurar (74, Udrea), Cocan – Șaucă (cpt.) (89, Bura), Boldea
Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Lefter – Iacob (59, Pop), Elton, Garutti, Mar (69, Vlad) – Neacșa, Chindriș (cpt.), Curtean (69, Bradu), Pîrvulescu – Coman (83, Hergheligiu), Mitran (59, Lupu).