Ne vedem, din nou, pe arena „Michael Klein”. Victoria, garantul primului loc, până la final!

Runda a doua a play-off-ului aduce un nou joc în fața propriilor suporteri. Sâmbătă, de la ora 17:00, primim vizita ocupantei locului doi, Unirea Ungheni, formație de care ne despart 20 de puncte. În cazul unei victorii, echipa noastră este, matematic, câștigătoarea seriei și va înfrunta, în primul baraj pentru promovare, locul secund din seria a zecea!

Corviniștii au șansa de a deveni „campioni” ai seriei a noua, cu şapte meciuri înainte de final, dacă vor câştiga duelul cu gruparea din judeţul Mureş. „Corbii albaştri” îşi adjudecaseră, după 3-1 cu CSM Unirea Alba Iulia, şi unul din cele două locuri ce duc la baraj, iar dacă vor repeta „isprava” vor avea certitudinea primei poziţii în play-off.

Oaspeţii din judeţul Mureş vin la Hunedoara după o victorie la limită, 1-0, obţinută în minutele suplimentare ale derby-ului cu Metalurgistul Cugir, graţie unei reuşite semnate de Trif – jucător sosit în iarnă la Ungheni, de la FCSB, club de la care este împrumutat până în vară. A fost al treilea succes consecutiv în 2023, după cele cu Ocna Mureş (3-0) şi Avântul Reghin (3-2), victorii care veniseră după eşecul surprinzător din runda a 16-a, pe terenul celor de la CSU Alba Iulia. De la ultima confruntare directă, victorie categorică a Corvinului la Ungheni (3-0 – goluri Hergheligiu, Chindriş şi Lupu), mureşenii şi-au întărit lotul cu opt nume noi. Majoritatea transferurilor din iarnă sunt reprezentate de jucători tineri, exemple în acest sens fiind Alexandru Oltean (21 de ani, fostul căpitan al celor de la Sănătatea Cluj) sau Tudor Vomir (21 de ani, fost fundaş al celor de la „U” Cluj şi Unirea Dej – echipe din lotul cărora a făcut parte la promovarea în prima, respectiv a doua ligă).

Meciul de sâmbătă, al zecelea duel direct

În ultimii aproape trei ani, cele două echipe au stat faţă în faţă de nouă ori în campionat, bilanţul fiind favorabil echipei noastre, care a adunat cinci victorii, alte trei partide încheindu-se la egalitate, în vreme Unirea a câştigat o singură dată, 2-1, pe 12 septembrie 2020. Mai mult, în meciurile disputate acasă, ne-am impus în trei rânduri, o singură confruntare terminându-se la egalitate, 0-0 – acesta fiind, de altfel, singurul joc fără goluri marcate între cele două! În cel mai recent joc de pe arena „Michael Klein”, în turul sezonului regular, Corvinul câştiga cu 1-0, graţie unei reuşite a lui Claudiu Borţoneanu.

„Ştiu că e o diferenţă mare de puncte, dar băieţii trebuie să rămână conectaţi, capacitaţi la ceea ce au de făcut. Ei ştiu pentru ce au fost aduşi aici şi trebuie să fie în formă maximă pentru meciurile de baraj. Nu ne permitem să ne relaxăm, chiar dacă, poate, acesta ar fi primul impuls. Aşteptăm tot mai mulţi fani alături de noi, aşa cum s-a întâmplat şi la ultimele jocuri”, a spus antrenorul Corvinului, Florin Maxim.

Pentru acest joc sunt eligibili, din nou, Flavius Iacob şi Antonio Bradu – care revin după etapa de suspendare. Meciul cu Unirea Ungheni e sâmbătă, de la ora 17:00, iar preţul unui bilet de intrare e de 10 lei.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *