Formația noastră a remizat în primul amical al iernii. Alb-albaștrii au încheiat, 2-2, jocul cu ocupanta locului 13 din Liga a II-a, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, după un meci în care au condus în două rânduri, au fost egalați în prelungiri, iar, la scurt timp, au mai avut alte două șanse bune de a termina meciul în avantaj.
Disputat pe suprafața sintetică din apropierea stadionului municipal din Târgu Jiu, testul cu gruparea condusă de Călin Cojocaru a avut un ritm foarte bun, încă din primele minute. Secvențe care au aparținut, ce-i drept, gazdelor, însă după primele 10 minute, Corvinul a trecut la „timonă” şi, implicit, la conducere, graţie primei reuşite a lui Elton în tricoul alb-albastru, după un corner executat de Hergheligiu.
Avantajul „corbilor albaştri” a ţinut însă puţin, pentru că în minutul 18, Dragu a înscris, din marginea careului, rămas nemarcat, în zonă centrală. S-a jucat, în continuare în viteză, gorjenii au luat la ţintă bara, apoi Lefter a scos un şut din interioriul careului, pentru ca la faza următoare, pe contră, Lupu să „aşeze” foarte bine pentru Hergheligiu, care a făcut 2-1 (35), „ajutat” şi de nesiguranţa goalkeeper-ului divizionarei secunde. Până la pauză, Coman şi Lupu au fost periculoşi, într-un interval de timp în care banda stângă, cu Mar urcând foarte bine, a fost la înălţime.
În actul secund, Florin Maxim a schimbat „liniile” şi echipa noastră a arătat şi mai bine. Cu excepţia minutelor de început, Chindriş şi compania au dominat, destul de autoritar, având prim-planul. Pe rând, Mericoiu (în postură de unu la unu cu portarul), Pîrvulescu sau Lupu au trecut pe lângă gol, în vreme ce la poarta cealaltă, apărată şi de Roman, dar şi de nou-venitul Cristian Blaga (18 ani, venit de la CSA Steaua), ocaziile au venit mai greu. Totuşi, în chiar primul minut suplimentar, Răsdan a egalat, cu o lovitură de cap, după o centrare din banda dreaptă.
Putea să se încheie însă 3-2 pentru Corvinul, însă şutul lui Chindriş de la 18 metri a fost scos de sub „transversală”, iar o fază mai târziu, Mercioiu a trimis mai slab, dintr-o poziţie bună. S-a terminat 2-2, într-un test în care Florin Maxim a folosit toţi jucătorii pe care îi are la dispoziţie.
Corvinul (în prima repriză): Lefter/Roman – Lupuşor, Elton, A. Vlad, Mar – Hergheligiu, Bradu (cpt.), Curtean, Mitran – Lupu, Coman.
Corvinul (în a doua repriză): Roman/Blaga – Iacob, Garutti, Pop, Neacşa – Blickling, Chindriş (cpt.), Pocioian, Pîrvulescu – Mercioiu, Coman/Lupu.
Declaraţiile audio ale lui Florin Maxim şi Elton Da Silva, pot fi ascultate mai jos.