Elton Constantino da Silva este unul din cei patru nou-veniţi, în această, iarnă, la liderul seriei a noua. Fratele geamăn al lui Erico, de la UTA, revine astfel în România, la zece ani distanţă după ce semna cu Pandurii, acolo unde a jucat chiar cu fratele său. De atunci, fundaşul de 33 de ani a schimbat opt cluburi în Brazilia şi Lituania – ţară în care a câştigat un titlu şi o Supercupă.
Elton, a trecut o săptămână de la sosirea ta la Hunedoara şi, totodată, reîntoarcea în fotbalul românesc. Cum e, cum eşti?
Acum pot spune că sunt mai bine, m-am reobişnuit cu fusul orar, cu clima de aici, chiar dacă nu e la fel de rece pe cum ştiam, tot e mai frig decât în Brazilia. Dar pot să spun că şi fizic mă simt mai bine, pentru că am avut o perioadă în care am stat departe de teren, mă simt mai puternic, îmi intru în ritm, cunosc mai bine colegii şi chiar dacă mai ceva până la primul meci oficial, sunt nerăbdător să începem treaba, pe puncte.
Cum sunt noii tăi colegi, cum e colectivul la Corvinul?
Pot să îţi spun, cu sinceritate, că sunt foarte fericit că am revenit în România şi că am găsit la Hunedoara un grup frumos, ce pare a fi foarte bine sudat, chiar m-au primit bine, pentru că ştii că nu e uşor pentru un străin, chiar dacă eu am mai fost în România, a trecut mult timp de atunci şi am mai uitat şi limba, dar, zi de zi, îmi readuc aminte ce învăţasem şi sper ca, treptat, să vorbesc şi să mă exprim şi mai bine. Şi pe teren, şi în afara lui!
Totuşi, acomodarea ta trebuie să fie puţin mai uşoară cel puţin din două motive: mai e un brazilian la echipă (Rafael Garutti – n.n.), iar fratele tău geamăn, Erico, joacă la UTA!
Da, ai dreptate! M-am bucurat să aud că mai este un brazilian în lot, mi s-a spus că anul trecut erau chiar trei, dacă rămâneau, făceam o adevărată colonie. Eram nerăbdător să îl întâlnesc pe Rafa, ştiam puţine despre el, dar zilele acestea el mi-a arătat oraşul, locurile din jur şi, evident, că îmi e mai uşor. Cât despre fratele meu, sigur, l-am sunat când am aflat că lucrurile sunt ok contractual, m-a aşteptat cu braţele deschise, am şi fost la el, la Arad, după ce s-au întors din cantonament, am stat împreună, ne-a prins bine şi sper, cât de curând, să îl urmăresc şi pe viu, pe stadion, am înţeles că e o arenă nouă, atmosferă frumoasă, de abia aştept!
Sunt fix zece ani de la momentul când veneaţi, împreună, în România, la Pandurii! Aţi făcut parte dintr-o poveste frumoasă, acolo, la Târgu Jiu, apoi a mai fost o aventură în Lituania şi reîntoarcerea acasă, în ţara natală…
Sincer să fiu, eu mi-am dorit de mai mult timp să revin în fotbalul românesc! Dacă nu ar fi fost pandemia, cred că ajungeam mai repede, pentru că am avut mai multe oferte şi din prima ligă şi din a doua… dar aşa a fost să fie. Ultimii ani, am jucat şi în prima şi în a doua ligă, acasă, a fost bine, chiar dacă am schimbat mai multe echipe, dar, cum îţi spuneam, gândul meu era să plec din nou! Cât despre Pandurii… nu îmi vine să cred că a trecut atâta timp cum, la fel, nu îmi vine să cred unde este echipa acum, sau unde nu mai este mai exact! De la fotbalul european, de la acele rezultate… am înţeles că e şi un stadion nou, frumos, acolo… ăsta e fotbalul.
Acesta e fotbalul sau acesta e fotbalul românesc, în general? Că astfel de dispariţii ale cluburilor de la noi au mai tot fost…
Nu cred că ţine neapărat de România… să ştii că şi în Brazilia se mai întâmplă astfel de lucruri, vine o echipă cu susţinere puternică financiară, apoi retrogradează, se mai fac greşeli, asta este. Să ştiţi că voi, românii, sunteţi poate, uneori, prea duri cu voi! E multă auto-critică, mult negativism, dar astfel de situaţii apar peste tot. Nici în Lituania nu era totul roz, nici în Brazilia… Doar că aici se dramatizează, se vorbeşte prea mult şi se acţionează mai puţin!
Ai avut o scurtă aventură şi la Voluntari, înainte de a pleca în Lituania. Acolo era şi Florin Maxim în acea perioadă, ca jucător!
Da, aşa este. Eu eram însă mult mai tânăr, dar mi-l aduc aminte şi am rămas surprins să aflu că e antrenor, aici, la Hunedoara, iar acum colaborăm. Sper să pot să dau şi eu mână de ajutor, din teren, cu experienţa mea, şi să promovăm, pentru că aceasta e dorinţa tuturor. Mă bucur să lucrez, din nou, cu Max, care e un antrenor din valul nou, cu idei moderne, ştie când să fie serios şi când să glumească, din ce am văzut, pare a avea o relaţie bună cu jucători şi cred că asta se vede în rezultatele echipei şi de anul trecut şi de acum.
Apropo de anul trecut. Echipa a mers „ceas”, dar a ratat promovarea la ultimul meci. Anul acesta, aceeaşi formă, acelaşi sistem…
Mi-au povestit băieţii câteceva, acum sper să nu se întâmple la fel, dar la ce am văzut până acum, mi-e greu să cred că echipa nu va face pasul spre liga a doua! Mi-au mai spus că a fost stadionul plin, la ultimele meciuri… vreau să văd asta şi acum şi cred că dacă şi fanii vor avea aceeaşi energie ne vom îndeplini misiunea. Dar o luăm pas cu pas…
Iar primul pas e un meci amical tocmai la Târgu Jiu… Poate după aceea ai vreme să dai o fugă şi la Arad, UTA joacă cu CS Mioveni!
Da, uite vezi cum e viaţa, destinul?! Mă întorc în România, primul meci e la Târgu Jiu. Sper să văd şi stadionul nou, dacă nu vom juca pe el! Cât despre meciul UT-ei, tot o să îi fac galerie fratelui meu. Dar poate văd meciul împreună cu Rafa, să ne susţinem fraţii, pentru că şi fratele lui (Guilherme – n.n.) joacă la Mioveni!
La Târgu Jiu ai jucat cu fratele tău. Crezi că vom mai vedea în aceeaşi echipă?
Eu sunt mai visător de fel, dar chiar cred că se va întâmpla asta! Să vedem în ce formă şi unde. Tot ce pot să îţi spun e că lui Erico îi place atât de mult în România, încât nu mai vrea să vină în Brazilia. O să fie ca şi Camora (râde)!
CLAUDIU SAV
