Corvinul Hunedoara a încheiat turul de campionat cu victorii pe linie! „Corbii” au obţinut al nouălea succes din tot atâtea posibile, după 2-0 (1-0) cu CSU Alba Iulia, la capătul unui meci în care au avut emoţii doar în prima repriză, pentru ca în a doua să stea mult mai liniştiţi, odată cu eliminarea lui Kilyen, din minutul 58.
Duelul de pe arena „Michael Klein” a început, practic, de la 1-0! Nu trecuseră nici 120 de de secunde de la primul fluier, când Garutti a deschis scorul, cu o lovitură de cap din interiorul careului, fază la care a profitat de o ieşire hazardată a lui Şerban. Replica vizitatorilor nu a întârziat însă, ba chiar a fost una destul de consistentă. Liviu Herci l-a „întins” serios pe Lefter, în minutul 21, pentru ca portarul nostru să intervină salvator în alte două rânduri, până în minutul 30, la o minge trimisă spre propria poartă de Antonio Vlad, şi la o reluare din careu a aceluiaşi „decar” al oaspeţilor. La poarta cealaltă, până la respiro, Neacşa a fost aproape de 2-0 din lovitură liberă, în vreme ce Mar a trimis în bară, iar Coman, alături – în aceeaşi fază (36).

În actul secund, corviniştii s-au trezit din letargia care îi curpinsese în ultimele minute ale primei părţi şi Lupu şi, mai apoi, Chindriş, au fost aproape de a se înscrie pe lista marcatorilor, într-un interval de doar două minute. La scurt timp după ocaziile celor doi, Kilyen a văzut al doilea galben, pentru un fault inutil la mijlocul terenului şi misiunea oaspeţilor a devenit şi mai grea, în încercarea de a pleca cu punct sau puncte de la Hunedoara. Doar că nici alb-albaştri nu au mai apăsat la fel de tare pedala de acceleraţie, ci au forţat exact cât a trebuit pentru a face 2-0, Lupu marcând, din careul mic, după o minge venită de la nou-intratul Mercioiu. Până la ultimul fluier, tânărul Mitran a avut şansa scorului de neprezentare, dar a trimis peste, deşi rămăsese unu la unu cu Şerban (89). S-a încheiat 2-0, al 21-lea joc consecutiv fără înfrângere, acasă, pentru Corvinul, care încheie turul de campionat cu 27 de puncte din tot atâtea puse la bătaie, fiind singura formaţie din cele 100 de la nivelul ligii a treia, care reuşeşte acest lucru.
Declaraţiile antrenorului Florin Maxim şi ale lui Rafael Garutti se vor găsi, în curând, pe canalul nostru de youtube.
Corvinul 1921 Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Lefter – A. Vlad, Pop (64, Bradu), Garutti, Mar – Neacşa (64, Hergheligiu), Borţoneanu (64, Mercioiu), Chindriş (cpt.), Pîrvulescu (84, Mitran) – Coman, Lupu.
CSU Alba Iulia (antrenor Mihai Manea): Şerban – Cunţan, Ionică, Popa, Kilyen (cpt.) – Petrescu, Herci (84, Budin), Hăprian, Amihăiesei (67, Adjani) – Şulea (62, Costea), Bodea (67, Gylien).
Rezultatele complete ale etapei a IX-a:
ACS Târgu Mureş – CS Ocna Mureş 3-1
Sănătatea Cluj – Viitorul Cluj 2-2
CSM Unirea Alba Iulia – Metalurgistul 3-1
Unirea Ungheni – Avântul Reghin 1-1
Corvinul Hunedoara – CSU Alba Iulia 2-0