Corvinul s-a reunit pentru noul sezon, în prezenţa fanilor

Echipa de seniori a clubului nostru s-a reunit, astăzi, pe arena „Michael Klein”, în vederea pregătirii noului sezon competiţional. La primul antrenament al verii au fost prezenţi 21 de jucători, printre aceştia numărându-se şi cei opt fotbalişti transferaţi în această perioadă.

Astfel, sub comanda lui Florin Maxim, Cristian Preda şi Daniel Stan, s-au pregătit nou-veniţii Marius Coman, Marius Chindriş, Marius Lupu, Claudiu Borţoneanu, Paul Mercioiu, Adrian Mar, Adrian Neacşu şi Ionuţ Pop – jucători ale căror CV-uri au fost prezentate pe reţelele de socializare, informaţiile regăsindu-se pe site-ul oficial: fccorvinu1921.ro.

Gruparea noastră s-a despărţit, în această vară, de Matheus Da Motta, Jairo Rodrigues, Claudiu Giura, Adrian Bedea, Petre Simon, Alexandru Mogoş, Robert Cristian şi Ovidiu Trăşcan – ultimii doi urmând să rămână în cadrul Centrului de Copii şi Juniori al clubului, ca antrenori. 

Corvinul are programat şi un stagiu de pregătire, între 23 iulie şi 2 august, la Curtea de Argeş, acolo unde va susţine, de asemenea, mai multe partide de verificare. Până atunci, un prim test de verificare este programat pe 14 iulie, cu Ripensia – formaţie care se va afla în cantonament în Ţara Haţegului. De altfel, vom reveni cu programul complet de pregătire al noului sezon, în zilele ce urmează.

„În primul rând, mă bucur că ne-am reunit în sfârşit, eram nerăbdător şi sper că şi băieţii au gândit la fel, să începem munca pentru noua stagiune. Am avut vreme să analizăm tot ceea ce s-a întâmplat la finele stagiunii trecute, lucruri pe care nu mai are rost să le dezvoltăm acum, aşa că ne rămâne să fim concentraţi pe ceea ce avem în faţă. Mă bucur că am putut întări lotul în această perioadă, cred că sunt transferuri peste media Ligii a treia, ceea ce nu poate decât să mă bucure, ca antrenor. Sincer, poate o să mai căutăm un fundaş central, posibil tot under, ca să fim acoperiţi… în rest cred că stăm bine pe toate posturile. Până la urmă, am renunţat la nouă jucători, am adus opt, cred că am acoperit şi locurile unde poate am suferit în sezonul precedent. Mergem pe experienţă, cei nou-veniţi sunt jucători pe care îi cunosc, am mare încredere în ei”, a declarat antrenorul principal al echipei, Florin Maxim.

Mai trebuie spus că la prima sesiune de antrenament a verii au luat parte şi aproximativ 100 de fani, în frunte cu Peluza Nord, care au ţinut să îşi arate susţinerea faţă de echipa noastră şi cărora le mulţumim!

LOTUL PREZENT LA REUNIRE:

Portari: Ştefan Lefter, Roberto Rusu (născut în 2007, de la Atletico Arad)

Fundaşi: Flavius Iacob, Rafael Garutti, Antonio Vlad, Adrian Neacşu (ex-CSM Alexandria), Ionuţ Pop (ex-Gloria Lunca Teuz Cermei), Adrian Mar (ex-UTA)

Mijlocaşi: Alexandru Neacşa, Paul Mercioiu (ex-UTA), Marius Chindriş (ex-Petrolul), Claudiu Borţoneanu (ex-FC Voluntari), Antonio Bradu, Rafael Pocioian, Sebastian Lupuşor (revenit după împrumutul la Aurul Brad)

Atacanţi: Marius Lupu (ex-Metalurgistul Cugir), Andrei Roşu, Sergiu Arnăutu, Timotei Mitran, Andrei Hergheligiu, Marius Coman (ex-Petrolul)

Antrenor principal: Florin Maxim

Preparator fizic: Daniel Stan

Antrenor cu portarii: Cristian Preda

Foto: Călin Corpaciu

2 comentarii

  1. il putem aduce pe n’diesse de la unirea ungheni sau pe un fundas mai experimentat

    in parerea mea

  2. O sa se mai faca transferuri ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *