De vorbă cu singurul antrenor român neînvins de mai bine de doi ani! Florin Maxim: “După pregătirea din iarnă o să arătăm și mai bine!”


La 40 de ani, Florin Maxim deţine deja un record cu care nu mulţi antrenori se pot lăuda. Mai exact, are deja mai bine de doi ani în care nu a pierdut nicio partidă la seniori, acolo unde a pregătit Viitorul Şelimbăr – cu care a promovat în liga secundă – şi Corvinul Hunedoara, de care se ocupă şi în prezent. În plus, antrenorul nostru nu a pierdut nicio partidă în Cupa României, în timpul regulamentar, singurul eşec venind după prelungiri, cu FCSB, în 16-imile competiţiei, într-un meci disputat, în premieră, în nocturnă, pe arena “Michael Klein”.


Rep.: Max, echipa noastră a reușit să termine anul fără niciun eșec. Tu ai mai bine de doi ani de când nu ai pierdut niciun joc, o performanţă deloc de neglijat, indiferent de nivel!
F.M.: Da, aşa este… după jocul din etapa a 11-a, cu Sticla Arieșul Turda, am realizat asta, uitându-mă pe calendar, ca să zic aşa. Dar nu fac un titlu de glorie din această statistică. Sigur, îmi place să câştig, de aceea ne antrenăm, dar nu asta e prioritar. Important e ca echipă să joace, să funcţioneze aşa cum îmi doresc eu. Iar până acum s-a nimerit să fie aşa cum am gândit-o. Dar nu e un şir doar al meu, e al staff-ului, al tuturor jucătorilor cu care am lucrat şi lucrez, al conducerilor, al tuturor celor care fac ca lucrurile să meargă bine în sânul unei echipe. Da, recunosc, şi când jucăm amicale vreau să câştig, aşa sunt construit şi sper ca statistica asta să se tot prelungească.


Rep.: Când ţi-a dat seama că o să vrei să fii antrenor?
F.M.: Licenţa B am făcut-o încă de pe vremea când jucam la Farul Constanţa. De altfel, ideea mi-a însămânţat-o cumva, Dan Petrescu, la Sportul. Atunci el ne cerea să ne notăm antrenamentele, ca să ne cunoaştem mai bine şi să ne organizăm cumva şi sportiv şi extra-sportiv. Şi am zis că ar fi ok să încerc, eram cumva pasionat dar sub nicio formă nu mă gândeam, atunci, să iau calea aceasta, după retragere. Am fost un jucător impulsiv, vorbeam mult, gesticulam… pe de altă parte, vedeam alte reacţii ale jucătorilor vizavi de oameni din staff şi mă gândeam dacă îmi face cineva mie aşa ceva îl iau de gât… dar când treci pe partea cealaltă vezi altfel lucrurile. Revenind, după ce am ajuns la Voluntari, aveam deja aproape 35 de ani, avusesem o operaţie la ligamente şi mi-era din ce în ce mai greu. De echipă se ocupa Dan Leasa şi mi-a propus să preiau grupa de juniori. Am zis să încerc, am urmărit antrenamentele lor şi a început să îmi placă. Dar recunosc că dacă mă puneai, de pildă, să organizez încălzirea nu ştiam de unde să mă apuc. Aveam multe idei, dar în acelaşi timp nu reuşeam să mi le organizez. Apoi, uşor-uşor a început să îmi placă şi după a urmat pasul la seniori.


Rep.: Iar oportunitatea s-a ivit taman la Şelimbăr, o echipă despre care, bănuiesc, nu ştiai prea multe.
F.M.: Aşa este! Eu am fost coleg cu preşedintele clubului, Cornel Stănilă, am tatonat terenul vreo două săptămâni, pentru că, în acea perioadă eram şi secundul domnului Bergodi, mi-a fost greu să mă desprind de Capitală, familia era acolo cu mine, fata cea mare la şcoală… am stat să mă gândesc, dar am acceptat pentru că simţeam că trebuie să fac pasul la un alt nivel. Şi nu cred că am gândit greşit! Când am ajuns nu am schimbat foarte multe la nivelul lotului, am adus câţiva jucători pe poziţii-cheie, dar am încercat să consolidez grupul cumva şi să le dau mai multă încredere în ei. A venit pandemia, a fost mai greu de gestionat acea perioadă, dar parcă ne-am cunoscut şi mai bine, iar rezultatele ulterioare au venit ca o consecinţă.


Rep.: Ai dus echipa la baraj, ai promovat-o în liga secundă, dar n-ai mai rămas acolo. De ce?
F.M.: Au fost nişte lucruri pe care eu le-am discutat înainte cu conducerea clubului… îmi doream patru-cinci jucători în plus pentru noul sezon, am discutat concret, ce posturi, nume, şi aşa mai departe, doar că nu mai veneau aceste întăriri, au apărut discuţii suplimentare, ne-am dat seama că vedem lucrurile diferit şi asta a fost. Ne-am strâns mâna şi ne-am despărţit.


Rep.: Şi bănuiesc că după aceea ai mai avut oferte, dar ai ales Hunedoara până la urmă…

F.M.: Sincer, da, au mai fost oferte, chiar şi înainte de a semna cu Şelimbăr, dar nu am ţinut cont de ele. La fel şi acum, doar că oferta Hunedoarei m-a atras. Până la urmă sunt hunedorean, sigur, plecat de multă vreme de acasă, dar totuşi debutul în liga a doua la seniori a fost la Corvinul şi a apărut această oportunitate de a da ceva înapoi acum, prin promovarea în liga secundă şi eu sunt convins că vom duce la bun sfârşit acest deziderat! O pregătire bună în iarnă şi veţi vedea că o să arătăm şi mai bine anul viitor. Asta trebuie să facem, să creştem, să creştem, să creştem. Avem şi condiţii, oamenii sunt super-implicaţi, ne ajută mult şi Bogdan Apostu şi Decebal Gheară, şi ei de-ai locului… administraţia locală, la fel, dornică să aducă fotbalul de ligă secundă la Hunedoara. Aşa că suntem datori să menţinem steagul sus.


Rep.: Florin, ca jucător ai evoluat mult şi în sudul ţării, dar ai evoluat şi mai aproape de casă. La UMT, la FC Timişoara, cum au fost toate aceste experiențe?
F.M.: Au fost perioade şi perioade, mă simt legat de fiecare grup din care am făcut parte, sincer. Pornind de la cel de la Sportul, “gaşca nebună”… până la Farul Constanţa, Petrolul, Alba Iulia. Sigur, şi de la Timişoara am amintiri frumoase. UMT, o echipă mai… boemă dacă vreți, iar la Poli am venit într-o perioadă în care erau 30 de jucători, un lot extrem de puternic, condiţii ireproşabile, un antrenor ambiţios, riguros, Ioan Ovidiu Sabău, sunt etape pe care mă bucur că le-am parcurs, din care am avut de învăţat. Fără a deveni excesiv de nostalgici, dar ar fi frumos să vorbim din nou de aceste echipe, la nivelul primei ligi. Glumind puţin, am trecut pe la Sportul… au dispărut. Probleme au fost şi la Farul şi la Petrolul, la Alba Iulia, din nou, o situaţie complicată… UMT, la fel, a dispărut, Poli, tot aşa o perioadă grea… e nevoie de formaţii de tradiţie, de oraşe mari în prim-plan. Dar, fără implicare, fără investiţii, fără infrastructură nu poţi face nimic! Degeaba se priveşte, poate, cu invidie spre sudul ţării, la Clinceni, Chiajna, Voluntari… acolo s-a făcut ceva. Sunt condiţii de pregătire mai mult decât decente, oamenii au investit, au venit şi mulţi alţi sponsori în jurul echipelor şi aşa se menţin. Cred că am avea nevoie cu toţii de mai multe fapte şi de mai puţine vorbe. Şi, fireşte, de oameni care să se priceapă la fotbal!


48 de meciuri consecutive fără înfrângere are, până acum, Florin Maxim, ca antrenor.
11 victorii și o remiză a înregistrat, în acest sezon, Corvinul cu Florin Maxim pe banca tehnică.
12 cluburi are în CV, ca jucător, Florin Maxim, care s-a lansat în fotbal la Aurul Brad, iar debutul la seniori și l-a consemnat la Corvinul Hunedoara (1998).

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *