Greu de învins! Succes şi cu FC Bihor şi încheiem sezonul regular fără eşec

Corviniştii au pus capăt cu o victorie sezonului regular şi au reuşit astfel performanţa de a încheia prima parte a campionatului fără eşec! A fost 2-1 pentru echipa noastră în faţa celor de la FC Bihor Oradea, golurile lui Bratu şi Filip Ilie fiind decisive!

Peste 3.000 de fani au urmărit, pe viu, ultimul duel din sezonul regular, dar asistenţa ridicată nu i-a intimidat pe vizitatori, cel puţin în debutul de meci, când aceştia au avut două şanse mari de a modifica tabela. Mai întâi, în minutul doi, când Boiciuc a trimis cu capul, alături, din şase metri, după un corner executat cu efect de Tescan, apoi în minutul şase, când Stahl a pătruns în viteză pe partea dreaptă, a şutat în cros, iar Sandu a respins, cu vârful degetelor, în corner. Şi minutul 15 a adus încă o intervenţie salutară a portarului nostru, la şutul violent al lui Tescan, scos din vinclu. 

Replica echipei noastre a fost pe măsură! În minutul 21, Mario Bratu a executat, superb o lovitură liberă de la 25 de metri, lateral stânga, direct în colţul lung al porţii lui Cutean, pentru 1-0! Peste alte şase minute, corviniştii au fost periculoşi, din nou, tot printr-un şut de la distanţă, însă de data aceasta execuţia lui Ribeiro, de la 18 metri, s-a dus pe lângă. Ritmul bun arătat de cele două echipe calificate în play-off a continuat, iar orădenii au avut şansa egalării, în minutul 32, dar Sandu a fost din nou la post, la şutul puternic, din careu al lui Stahl. N-a mai avut ce face însă două minute mai târziu, când a respins în lateral un şut din afara careului, ia Filip – pe fază – a restabilit egalitatea, din doar câţiva metri. 

Doar că egalitatea nu a persistat mult pe tabelă, iar elevii lui Florin Maxim au făcut 2-1, în urma unui contraatac purtat în doar… doi jucători! Alex Neacşa a plecat de la marginea propriului careu de 16 metri, a ajuns până la celălalt careu, i-a pasat lui Filip Ilie, iar acesta a trimis, excelent, din drob, în colţul lung (42)! Repriza s-a încheiat cu o bară a lui Bratu, în urma unui şut de la 18 metri, lateral stânga (46).

La reluare, Lincar a mutat cu Iancu, Cocian şi Hora, în locul lui Cucu, T. Călin şi Stahl, dar tot amfitrionii au oferit primele şanse de gol ale mitanului secund. În minutul 50, Neacşa a urcat vijelios – tot pe o contră, dar a trimis peste poartă de la 16 metri, pentru ca peste alte două minute, Pîrvulescu să „aşeze” bine o minge în faţa porţii, însă nici Filip Ilie, nici Bratu nu au putut ajunge la ea. Au urmat mai multe minute în care intensitatea a scăzut, cu bihorenii încercând să reintre în joc, însă fără a pune mari probleme la poarta hunedoreană, în vreme ce alb-albaştrii au fost periculoşi prin contre, mai întâi prin Florin Ilie şi mai apoi prin nou-intratul Buziuc, care putea închide meciul, dar a şutat în Cutean, ieşit în întâmpinare (78). Primul minut suplimentar a mai adus o ocazie pentru Hayatu, care a reluat, din vole, peste poartă, din 15 metri, iar la 60 de secunde Buziuc a avut şi el şansa de a marca, dar a preluat prea lung o minge venită din stânga, de la Pădurariu. S-a încheiat 2-1 pentru formaţia noastră, a 16-a victorii a sezonului regular – unul încheiat fără eşec!

În urma rezultatelor înregistrate în această rundă, echipa noastră are acum nouă puncte peste ocupanta locului doi, Sepsi Sfântu Gheorghe, şi 14 faţă de următoarele trei grupări din clasament, FC Bihor, Chindia şi FC Voluntari. În primul meci al play-off-ului vom evoluat, tot pe teren propriu, cu Steaua, sâmbăta viitoare, de la ora 12:30.

Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Sandu – P. Albino, Fl. Ilie, Manolache, Pădurariu – Bradu – Bratu (70, Hayatu), Neacşa (cpt.) (81, Kilyen), Ribeiro (81, Goodlad), Pîrvulescu (77, Deaconu) – Fil. Ilie (70, Buziuc) 

FC Bihor Oradea (antrenor Erik Lincar): Cutean – Cucu (46, Iancu), Gal (74, Gunie), Popa, S. Şerban – Filip (cpt.), T. Călin (46, Cocian) – Stahl (46 Hora), Tescan, Gal-Andrezly – Boiciuc (62, Chiriţoiu)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *