Echipa noastră a obţinut al doilea succes din amicalele iernii. Am dispus, cu 2-0 (1-0), de liderul Seriei a şaptea din Liga a treia, Gloria Bistriţa, într-un test susţinut, astăzi, la Cluj-Napoca. Corviniştii au marcat câte un gol în fiecare repriză.
Alb-albaştrii au început foarte bine jocul de pe baza sportivă „Dan Anca” şi în primele 60 de secunde au avut două şanse mari de a deschide scorul, Pîrvulescu – şut peste poartă – şi Vladic, reluare în blocajul portarului – fiind aproape de a marca. Acelaşi Pîrvulescu l-a mai întins o dată pe Avram, în următoarele cinci minute, pentru ca bistriţenii să replice, timid, printr-un şut din afara careului a lui Chindriş, mingea ducându-se peste poartă. Emoţii au mai fost la poarta lui Ungureanu doar la şutul-centrare al lui Kovacs, Lică respingând în corner o minge la care putea ajunge Llullaku (30). Finalul primei părţi a adus o serie de faze fixe succesive la poarta roş-negrilor şi, în cele din urmă, s-a făcut 1-0, după ce Neacşa a centrat, cu efect, din lateral dreapta, iar Avram şi Marku nu s-au înţeles, mingea ajungând în poartă, deviată de ultimul.






În actul secund, cei doi antrenori au schimbat liniile, dar meciul a rămas la fel de viu-disputat, însă tot cu echipa noastră la conducere. Cu un joc mult mai elaborat şi, în acelaşi timp, mai matur, corviniştii au făcut 2-0 tot la capătul unei faze fixe, după ce Velisar a executat, impecabil, o lovitură liberă de la peste 25 de metri, zonă centrală (56). Bistriţenii au încercat să ofere o replică, cu Vali Alexandru, Cristea şi Deac ceva mai activi, dar defensiva în care s-a regăsit, în premieră, şi Cale Loughrey, s-a descurcat, fără prea multe bătăi de cap. Finalul de joc a fost, uşor, sub imperiul „scânteilor”, partida fiind fragmentată mai des, motiv pentru care ocaziile clare de poartă au lipsit.
S-a încheiat 2-0 pentru formaţia noastră, scor cu care am depăşit şi pe ACS Mediaş, în primul amical din această iarnă. Corviniştii se pregătesc, acum, de cantonamentul de la Mogoşoaia, plecarea spre sudul ţării fiind programată pentru dimineaţa zilei de sâmbătă.
„Un test bun, pe o suprafaţă de joc bună, un amical aprig, pe alocuri, în prima repriză s-a jucat, deseori, la limită. M-a interesat, în mod expres, să creştem numărul de minute pentru unii jucători, asta contează în această perioadă, să clădim, treptat, o formă fizică bună. Am avut un început abrupt de meci, ne-am creat câteva ocazii clare, apoi jocul s-a echilibrat puţin. Am avut în faţă o echipă, matură, bine organizată, care ştim că luptă pentru promovare şi sunt îndreptăţiţi să o facă. Ştiu că băieţii sunt puţin încărcaţi, mai ales că am tot trecut de la antrenamentele pe suprafaţă sintetică la cea naturală, e o perioadă mai complicată pentru ei, dar vom gestioa, treptat, lucrurile acestea. Consider că suntem bine pentru acest moment al pregătirii”, a concluzionat antrenorul nostru, Florin Maxim.
„Cale Loughrey are nevoie de o pregătire bună, pentru că nu a jucat un meci oficial de ceva vreme, având în vedere că întrecerea în care a evoluat s-a încheiat spre finele lui septembrie. Dar e un fotbalist talentat, un fundaş de picior stâng solid, pe care l-am urmărit şi pe care ni l-am dormit. Ne va ajuta, cu siguranţă!”, a mai spus antrenorul nostru, despre noul nostru fundaş central.
Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Ungureanu (46, Blaga) – P. Albino, Lică (46, Pop), Manolache (66, Loughrey), R. Maria (46, Velisar) – Cărăruş (46, Ackovski) – Gîrbiţă (56, Bradu), Neacşa (cpt.) (66, Hergheligiu), Lehaire (46, D. Grigore), Pîrvulescu (78, Predică) – Vladic (46, Câmpan)