Penultimul joc din acest an de pe teren propriu aduce la Hunedoara liderul FK Miecurea Ciuc. Întâlnirea cu formaţia pregătită de Robert Ilyeş e programată mâine, de la ora 12:30 pe arena „Corvinul 1921”.
Vizitatorii au doar o singură înfrângere în actualul sezon al ligii secunde (1-2, cu Concordia Chiajna), 11 victorii şi o remiză! Au cel mai bun atac (27 de reuşite) şi a treia cea mai bună defensivă din campionat, după Steaua şi CFC Argeş Piteşti. În plus, ciucanii dau şi cel mai bun marcator al întrecerii, slovacul Jozef Dolny punctând de opt ori până acum (la fel ca Valentin Robu, de la Metalul Buzău).
Al cincilea duel direct
Interesant este că, în decurs de doar un an şi jumătate, am întâlnit de patru ori formaţia din Harghita, iar bilanţul ne este favorabil! Am câştigat trei confruntări – toate acasă – în campionat şi Cupă, singurul eşec fiind în aprilie, când am cedat, la limită, 1-2, pe terenul roş-negrilor. Cea mai recentă vizită a actualului lider din „B” a fost pe 8 mai, în play-off-ul stagiunii precedente, când ne-am impus cu 3-1, golurile alb-albastre fiind reuşite de Pîrvulescu, Pop şi Lică, în vreme ce pentru oaspeţi a marcat Bloj. „Au un parcurs foarte bun, se vede că există continuitate pe banca tehnică şi la nivelul lotului, au condiţii pe măsură, toate premisele pentru a fi anul lor. Au un lot bun, dubluri pe posturi, dacă m-ai pune să aleg un prim 11 al lor, mi-ar fi greu. Nu cred că mai joacă sub o anumită presiune a punctelor, pentru că deja au şase puncte în faţa ocupantei locului doi, se vede că au o linişte, deci e cât se poate de clar că vom avea un meci dificil.
Dar consider că şi noi traversăm o perioadă bună, avem atuurile noastre, pe care vreau să le văd expuse în joc, la ora partidei. Avem nevoie de toate punctele pentru a face încă un pas spre a ne consolida prezenţa în primele şase. Trebuie să fim atenţi, speculativi, pentru că eu cred că vom avea spaţii, faze pe care trebuie să le gestionăm cu limpezime. Ştiu că avem un bilanţ pozitiv în faţa lor, dar nu va semăna acest joc cu cele din campionatul trecut şi nici nu cred într-o oarecare scădere de formă a lor. Nu înseamnă că dacă au câştigat la limită cu CS Mioveni, nu mai arată la fel de bine ca până acum. Dacă dai la o parte problemele cu care se confruntă argeşenii, au un lot bun, care nu e, nicidecum, unul de ultimele locuri”, a prefaţat întâlnirea de mâine antrenorul nostru, Florin Maxim.
„Principalul” nostru are la dispoziţie tot lotul, cu excepţia lui Kristijan Ackovski care, cel mai probabil, va reveni pe teren la începutul lui 2025. De asemenea, şi prezenţa lui Alexandru Neacşa este sub semnul întrebării, odată cu problemele medicale (re) apărute înaintea victoriei de la Oradea.
Preţul unui tichet de intrare la jocul de mâine este de 20 de lei, iar casele de bilete se vor deschide cu două ore înainte de startul jocului. Cei care nu vor putea ajunge în tribunele stadionului nostru pot urmări jocul în transmisiune directă la Digisport şi Prima Sport.