Patru nigerieni de perspectivă, de astăzi în lotul Corvinului!

Clubul nostru anunţă transferul a patru fotbalişti nigerieni de perspectivă! Se alătură lotului nostru Goodnews Ibuchi Chukwu (mijlocaș ofensiv de bandă), Odejobi Toheeb Babatunde (fundaș central), Otega Jimmy King (atacant de careu) și Taiye Abolaji Rasaq (mijlocaș defensiv), toţi semnând contracte pe patru ani cu Corvinul!

Goodnews Ibuchi Chukwu Jr. are 18 ani, este jucător de picior drept, şi poate evolua atât ca aripă, cât şi ca „număr nouă” şi este caracterizat ca fiind un fotbalist rapid şi puternic din punct de vedere fizic.

Jimmy King Otega are şi el tot 18 ani, este jucător de picior stâng şi poate evolua ca vârf împins, printre caracteristicile sale de bază fiind viteaza, detenta şi loviturile de cap, fiind, de asemenea, şi un bun executant de faze fixe.

Taiye Abolaji Rasaq (18 ani) poate evolua ca mijlocaş defensiv, care poate acoperi mai multe zone ale terenului. Este, de asemenea, jucător de picior stâng, care „poate crea spaţii” pentru jucătorii din linia ofensivă. 

Odejobi Toheeb Babatunde, în vârstă de 18 ani, poate evolua ca fundaş central, are stângul ca picior de bază şi poate urca, deseori, în careu, fiind un jucător care se foloseşte mult de jocul său cu capul.

Cei patru jucători originari din Nigeria se află la prima lor experienţă europeană şi au fost remarcaţi de către Bogdan Apostu, cu prilejul unei selecţii care a avut loc, anul trecut, în ţara africană şi la care au luat parte aproximativ 450 de jucători, de la mai multe academii din această ţară. Toţi au primit un programa separat de pregătire şi vor fi prezenţi la reunirea lotului, care este programată pentru data de 10 iunie.

Bun venit şi multă baftă în alb-albastru!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *