Ne întoarcem fără puncte din penultima deplasare a campionatului

Echipa noastră a suferit primul eşec în campionat, după trei rezultate pozitive consecutive. Alb-albaştrii au cedat, la limită, 0-1, pe terenul Unirii Slobozia, formaţie care, în urma acestui rezultat şi-a asigurat prima poziţie în clasament, cu două etape rămase de disputat.

Deşi a început sub un oarecare semn al echilibrului, duelul de la Slobozia a avut în prim-plan, în primele zece minute, formaţia noastră, care şi-a trecut în cont şi prima oportunitate de gol, după un corner din stânga, odată cu o lovitură de cap a lui Lică, ce a trecut alături. Tot dintr-o fază fixă avea să vină şi prima şansă de gol a gazdelor, în minutul 29, când Pospielov a trimis, tot cu capul, şi tot pe lângă, după o centrare din flancul stâng. Fazele ofensive s-au „mutat” apoi la poarta lui Rusu, care a scăpat cu faţa curată după o execuţie frumoasă a lui Bradu, şut cu latul, de puţin pe lângă vinclul porţii, în urma unei combinaţii rapide cu Coman. A venit însă şi faza din minutul 39, când gazdele au modificat tabela, în urma unei faze pornite dintr-un corner acordat eronat de brigada de arbitri condusă de Iuliana Demetrescu. Faza fixă a fost executată de Purece, Pospielov a trimis, cu capul, în bară, mingea i-a revenit lui Afalna, care a înscris, simplu, din câţiva metri. 

Actul secund a început tot cu echipa noastră în jumătatea adversă şi la cârma jocului, iar Manolache a fost aproape de o nouă reuşită „marcă înregistrată”, după un corner executat, cu efect de Neacşa (48). La faza imediat următoare, Cojocari a avut şansa lui 2-0, dar a trimis, slab, cu capul, pe lângă, deşi era nemarcat, apoi jocul a intrat într-o oarecare perioadă de tatonare, cu multe mingi jucate la mijlocul terenului, cu corviniştii pasând mai mult, în vreme ce gazdele s-au mulţumit să iasă pe contră, prin Afalna sau Vlăsceanu, principalele „pericole” ale trupei lui Mihalcea.  În aceste condiţii, finalul de meci a fost unul „liniştit”, ultimul fluier consemnând succesul Unirii, care încheie, şi din punct de vedere matematic, pe prima poziţie a ierarhiei, cu două etape înainte de finalul stagiunii.

Runda viitoare, „corbii albaştri” dispută ultima partidă pe teren propriu, din acest sezon, împotriva celor de la FK Miercurea Ciuc, miercuri, 8 mai, de la ora 17:30.

Unirea Slobozia (antrenor Adrian Mihalcea): D. Rusu – Dorobanţu (90+1, Iancu), I. Dinu (cpt.), Pospielov, Andreş – Pacionel, Coadă (70, Lazăr) – Cojocari (70, Ekollo), Purece (85, Lemnaru), Vlăsceanu (85, Aioanei) – Afalna

Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Lefter – Iacob (46, Pîrvulescu), Lică (63, Pop), Manolache, Velisar – Hrezdac (46, Chindriş), Bradu – Lupu, Neacşa (cpt.) (81, S. Ion), Mitran (63, Câmpan) – Coman

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *