Etapa a XII-a | Derby cu repetiţie pe arena „Michael Klein”

Runda cu numărul 12 programează un nou duel cu Metalurgistul Cugir. Meciul cu ocupanta locului trei în ierarhia seriei noastre este sâmbătă, de la ora 14:00, pe arena „Michael Klein”.

Cele două vechi „cunoştinţe” se întâlnesc la două luni distanţă de la ultima confruntare directă din campionat. Pe 9 septembrie, ne impuneam, în deplasare, cu 1-0, graţie unei reuşite semnate de căpitanul nostru, Marius Chindriş, în prima repriză. De atunci, „corbii” au mai strâns şapte victorii şi au înregistrat şi prima remiză din campionat, runda precedentă (2-2 pe terenul celor de la Avântul Reghin). Şi adversarii noştri au un bilanţ care cuprinde doar un singur eşec de la confruntarea de la Cugir, 1-3, pe „Cetate”, împotriva celor de la CSM Unirea. În rest, echipa pregătită de Lucian Itu a adunat patru victorii şi trei remize.

Antrenor, pasator şi marcator

Metalurgistul vine la Hunedoara după victoria de pe teren propriu, 2-1 cu ACS Târgu Mureş, partidă în care au fost conduşi, încă din minutul doi, dar în care au întors rezultatul, după reuşitele lui Şaucă şi Vlădia – cel din urmă, după o pasă venită chiar de la Itu, antrenorul-jucător al cugirenilor care, acum două săptămâni, marca în poarta Ungheniului, la 44 de ani! La ultima vizită pe „Michael Klein”, cugirenii au plecat cu un punct, după 0-0 (9 aprilie), însă, de atunci, echipa din judeţul vecin a mai „descins” o dată în judeţul nostru, doar că la Simeria, în play-off-ul sezonului precedent, când „corbii” se impuneau, clar, 3-0. 

Meciul de sâmbătă va fi al al 14-lea duel direct între cele două, din 2014 încoace. De atunci şi până în prezent, cugirenii s-au impus doar în trei rânduri: 3-2, la Hunedoara, în 2015, 4-0 la Cugir, în 2016 şi 3-1, tot sub Drăgana, în 2019. În rest, au mai fost doar trei remize (incluzând remiza albă menţionată mai sus, alături de un dublu 3-3 în 2018 ş 2020), pentru ca restul jocurilor să meargă în contul Corvinului – cu menţiunea că echipa noastră s-a impus şi într-un meci de Cupă, la penaltiuri, după ce în timpul regulamentar scorul a fost egal, 1-1.

Un bilet de intrare la meci costă 10 lei, în vreme ce părinţii care vin alături de copii la meci au intrarea gratuită. Întâlnirea din weekend va fi transmisă pe canalul nostru de youtube. 

Rezultatele directe de până acum:

2014: Corvinul – Metalurgistul 1-1 (calificare la penaltiuri, în Cupă)

2015: Metalurgistul – Corvinul 2-3

2016: Metalurgistul – Corvinul 4-0

2018: Corvinul – Metalurgistul 3-3

2019: Metalurgistul – Corvinul 3-1

2020: Corvinul – Metalurgistul 3-3

2021: Metalurgistul – Corvinul 0-1

2021: Corvinul – Metalurgistul 3-1

2022: Metalurgistul – Corvinul 1-3

2022: Corvinul – Metalurgistul 0-0

2022: Metalurgistul – Corvinul 2-5

2022: Corvinul – Metalurgistul 3-0

2022: Metalurgistul – Corvinul 0-1

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *