Bun venit, Marius Chindriş!

Experimentatul mijlocaş este noul jucător al Corvinului! În vârstă de 31 de ani, Chindriş vine la Hunedoara de la Petrolul, grupare cu care a promovat, la finele stagiunii trecute, în prima ligă şi a semnat o înţelegere valabilă pe două sezoane cu gruparea noastră. El devine, astfel, al treilea fotbalist sosit în această vară la Hunedoara, de la o formație din primul eșalon.


Născut la Arad, Chindriș a făcut parte, timp de șase sezoane, din lotul celor de la UTA – pentru care a fost căpitan în cele două baraje de promovare în Liga I consecutive susținute de arădeni – înainte de a ajunge la Petrolul, iar după despărțirea de „lupi” și-a continuat cariera la Viitorul Șelimbăr, Farul Constanța și, CS Mioveni, cu formația argeșeană reușind, în urmă cu două sezoane, să obțină promovarea în primul eșalon. A urmat, apoi, reîntoarcea la Ploieşti unde a fost utilizat în 18 jocuri, sezonul trecut, cel la finele căreia şi-a mai trecut în cont o promovare!

Bine ai venit, #acasălaHunedoara şi la cât mai multe succese în tricoul Corvinului, Marius!




Un comentariu

  1. Jucator bun

    Hai Corvinul

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *