Remiză albă cu un adversar de ligă secundă

Corvinul şi Politehnica Timişoara au remizat, 0-0, în confruntarea de astăzi de pe arena „Michael Klein”. În faţa a aproximativ 250 de fani şi a două galerii vocale, cele două formaţii n-au oferit un meci spectaculos din punct de vedere ofensiv, dar au avut, fiecare, şansele lor de a modifica tabela.

Prima repriză a confruntării de la Hunedoara a fost marcată de un joc destul de închis, în care ambele defensive au stat foarte bine, astfel că ocaziile clare de poartă au lipsit aproape cu desăvârşire. A fost un plus de posesie, cel puţin în primele 20 de minute pentru formaţia de pe Bega, la care Vukoje şi Ursu au fost cei mai activi jucători, cel din urmă fiind singurul care l-a „deranjat” pe Lefter. De notat, Trăşcan a fost trimis mai repede la vestiare, după un fault în postură de ultim-apărător, doar că locul său în teren a fost luat, imediat, de Antonio Vlad.

În actul secund, jocul a mers pe aceleaşi coordonate, cu un joc aprig, mai ales la mijlocul terenului, dar care a mai făcut loc, mai ales pe final, câtorva faze de gol. Prima le-a aparţinut oaspţilor, prin Lazăr, al cărei lovituri de cap din zece metri a fost respinsă, cu o paradă senzaţională, de Lefter, iar a doua a venit de la Neacşa: şut bun din lovitură liberă de la 18 metri, scos din vinclu de Păduraru. Pe final, Arnăutu, Simon şi Iacob au mai avut câteva „şarje” importante în careul polist, rămase însă fără ecou pe tabelă.

S-a încheiat 0-0, prima remiză amicală pentru formaţia noastră în această iarnă, după victoriile 7-0 cu Progresul Ezeriş şi 4-1 cu Şoimul Băiţa. Ca un amănunt de culoare, este totodată primul meci în care echipa lui Florin Maxim nu marchează. Vineri, formaţia noastră joacă un nou amical, în deplasare, cu Retezatul Haţeg, de la ora 15:30.

Corvinul Hunedoara: Lefter – Iacob, Garutti, Trăşcan (A.Vlad), Neacşa – Giura, Mogoş – Bedea, Buş, Herghelighiu, Roşu. Au mai intrat: R. Cristian, Da Motta, Bradu, Simon, Arnăutu, A. Dumitru.

Am întâlnit un adversar puternic, cu talie, pe care l-am urmărit şi în meciul cu CSM Reşiţa, cu jucători cu experienţă în liga a doua şi consider că ne-am ridicat la înălţimea lor. Am făcut un meci bun, spectatorii cred că au văzut acest lucru. Mă bucur că nu avem jucători accidentaţi, mă bucur că arătăm bine, având în vedere că ne-am pregătit doar pe suprafaţă sintetică. Ne lipsesc, pe moment, ruperile de ritm pe distanţe mai mari, dar asta pentru că, repet, ne-am antrenat doar pe suprafaţă sintetică. Pentru perioada în care ne aflăm sunt mulţumit! A fost un meci, ce-i drept, poate mai disputat pe alocuri, dar mi-a plăcut implicarea băieţilor. E, într-adevăr, primul meci fără gol marcat, dar ne-am creat şanse, mai ales pe final… au avut şi ei şansele lor, dar eu spun că ne-am mişcat bine şi pe construcţie şi în pressing, a spus, la final, Florin Maxim.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *