Echipa noatră se pregăteşte de a doua deplasare la rând în decurs de doar câteva zile. Evoluăm, mâine, de la ora 17:00, la Sfântu Gheorghe, împotriva fostei prim-divizionare Sepsi, într-un joc din etapa a treia, care va putea fi urmărit, în direct, pe DigiSport şi Prima Sport.
După victoria din Cupă de la Petroşani (2-0, cu CSM Jiul), corviniştii au revenit la Hunedoara unde au pregătit un nou meci „afară”, al doilea dintr-un şir de trei la rând! Alb-albaştrii au luat calea Covasnei de astăzi, pentru duelul cu Sepsi, o echipă care nu a câştigat încă în acest debut de sezon – cu amendamentul că în primele două etape a jucat departe de casă.


Două remize, un gol marcat şi unul primit
„Noua” Sepsi – aflată sub conducerea lui Ovidiu Burcă – are două puncte din şase posibile, după 1-1 la Târgovişte, cu Chindia, respectiv 0-0, runda precedentă pe „sinteticul” celor de la Metalul Buzău, astfel că este clar că „vânează” prima victorie de la retrogradarea din Superligă. Lucru de care este conştient şi antrenorul nostru, Florin Maxim: „întâlnim una dintre formaţiile care îşi doresc promovarea, cu orice preţ, în acest an, dar şi ei – dacă ne uităm peste primul 11 – au o echipă nouă, la fel ca noi. Au arătat bine în primele două jocuri, chiar dacă nu au câştigat, au avut două deplasări dificile. Două prestaţii solide, unul pe suprafaţă naturală, al doilea pe o suprafaţă sintetică, unde nu e chiar la îndemâna oricui. Simplu e clar că nu va fi! Le-am spus şi băieţilor acest lucru, va fi pentru ei un prim meci acasă, vor avea entuziasm, vor pune presiune pe noi, vor încerca să recupereze cât mai sus mingea, dar eu cred că avem şi noi atuurile noastre, iar dacă băieţii pun în practică ce discutăm în aceste zile, dacă vor avea stăpânire de sine, cred că le putem punei probleme”.
Două noi probleme medicale, dar şi două reveniri
Cu o „faţă” nouă, după retrogradarea surprinzătoare din primul eşalon, Sepsi dispune de un lot experimentat, din care fac parte mai mulţi fotbalişti care au evoluat şi în prima ligă, printre aceştia numărându-se Cosmin Matei, Roland Niczuly, Denis Haruţ, Joonas Tamm, Alin Dobrosavlevici sau Robert Silaghi. Lor li se adaugă, după reveniri din pricina unor accidentări, Dimitri Oberlin şi Marian Drăghiceanu, veştile bune în acest sens oprindu-se aici pentru covăsneni, care nu vor conta, pentru o perioadă bună de timp, pe portarul Bela Fejer şi pe croatul Dino Skorup – accidentaţi. Dincolo de aceste nume, Sepsi a transferat, zilele trecute, şi un vârf muntenegrean, Boris Cmiljanic, ultima dată în prima ligă din Cipru, la Karmiotissa. Mai trebuie spus că duelul de la Sfântu Gheorghe va prilejui o reîntâlnire cu doi foşti corvinişti! Este vorba de Bogdan Ungureanu, împrumutat de Rapid în acest sezon la covăsneni şi Marius Coman – atacant care a câştigat Cupa României cu echipa noastră. „E un atacant pe care noi l-am adus, ne-a ajutat foarte mult, de fapt, cred că ne-am ajutat reciproc. A pus umărul la toate performanţele noastre recente, apoi a făcut pasul, cumva firesc, spre prima ligă… îi doresc succes maxim, dar după această etapă!”, a spus Maxim, despre atacantul de 29 de ani.
Ultimul şi singurul duel direct între cele două formaţii datează din octombrie 2023, când echipa noastră se impunea cu 1-0 (gol Manolache), într-un meci din grupele Cupei României – covăsnenii fiind, la ora aceea, deţinătorii trofeului!