Continuăm seria invincibilă? Duel cu FC Bacău, în runda a 11-a

Etapa cu numărul 11 din Liga a doua aduce la Hunedoara o confruntare cu FC Bacău. 17 puncte și 14 poziții în clasament ne despart de nou-promovata pregătită de Costel Enache, înaintea duelului care va avea loc sâmbătă, de la ora 11:00.

Va fi pentru prima dată când cele două echipe vor sta față în față, la nivel de liga a doua. De-a lungul timpului, partidele pe „axa Hunedoara-Bacău” s-au disputat, exclusiv, doar pe prima scenă a fotbalul românesc! Practic, ultima confruntare de acest gen datează de acum 33 de ani. Atunci, Corvinul se impunea cu 3-0 în fața celor de la FC Bacău, într-un meci programat în etapa a 33-a din Divizia A. Va fi meciul cu numărul… 33 între cele două, bilanțul general fiind unul foarte echiilibrat, cu 14 succese de partea noastră, 13 de partea vizitatorilor, alte 5 partide terminându-se la egalitate. 

Doar o victorie „afară”, de la promovare

Revenind în prezent, adversarii noștri din jocul de sâmbătă au obținut doar două succese de la promovarea în Liga a doua: 3-0 cu ASA Târgu Mureș, pe teren propriu, respectiv 2-1 pe terenul celor de la CS Tunari. Au mai „bifat” trei remize (0-0 cu CSM Reşiţa şi 1-1 cu CS Dinamo şi Concordia Chiajna). Eşecurile (cinci) au venit în confruntările cu Sepsi Sfântu Gheorghe (0-2), Chindia Târgovişte (0-4), FC Bihor (0-2), Poli Iaşi (1-2) şi CS Afumaţi (3-2), iar de notat este că moldovenii nu au reuşit să marcheze în ultimele două meciuri de campionat, încasând în acest timp şase goluri! Într-un clasament al formei arătată în ultimele cinci runde, băcăuanii sunt pe locul cu 18, cu doar o victorie, oaspeţii aflându-se în partea inferioară a unei ierarhii legate şi de punctele aduse de „afară” – doar patru la număr. 

„Nu trebuie să ne ferim de cuvinte, e clar că pornim ca favoriți în această partidă și prin prisma rezultatelor noastre de până acum, a diferenței din clasament și a faptului că jucăm acasă. Dar noi trebuie să pregătim bine și acest joc, la fel ca pe toate cele de până acum. Vom avea în față o echipă bună a campionatului, organizată, cu un antrenor foarte bun, pe care îl apreciez. O grupare care știe ce are de făcut în momentul când nu are mingea, au o prevenție foarte bună, joacă fotbal în viteză dacă sunt lăsați să se desfășoare. Ajung bine la finalizare, chiar am văzut câteva lucruri interesante în compartimentul ofensiv… e clar că e o echipă la care se lucrează bine, în detaliu, așa că va treui să fim, din nou, foarte atenți. Toate formațiile din campionat vor dori să ne învingă, tocmai pentru că nu am pierdut până acum și, sincer, și eu aș gândi la fel dacă aș fi în acea postură. Am însă încredere că ce am lucrat în această săptămână ne va duce spre un nou succes”, a declarat antrenorul nostru, Florin Maxim, înaintea duelului de sâmbătă dimineaţa. 

Lot tânăr, antrenor cu experienţă

În ceea ce priveşte lotul, FC Bacău să numără printre grupările cu o medie scăzută de vârstă (22,7 ani), printre jucătorii de urmărit fiind Gabriel Cîrstean (20 de ani) – golgheterul echipei, cu 4 reuşite până acum, Andreas Niţă (21 de ani), venit de la FC Voluntari sau tânărul portar Rafel Vlăsceanu (20 de ani), împrumutat de la Universitatea Craiova. Mai trebuie spus că nou-promovata este a 13-a echipă din CV-ul de antrenor al lui Constantin Enache (52 de ani), acesta pregătind, în trecut, printre altele: Unirea Slobozia, ACSM Poli Iaşi, “U” Cluj, Petrolul, FC Hermannstadt, Astra Giurgiu sau FC Botoşani, precum şi naţionalele sub 18 şi 19 ani ale României. 

Porţile de acces se deschid cu două ore înainte de startul jocului, iar tichetele de intrare se pot procura de la casele de bilete şi în dimineaţa partidei. Vă reamintim, copii de până la 14 ani (inclusiv) sunt nevoiţi să îşi ridice biletele cu valoare zero, de la casierii, înainte de a pătrunde pe stadion. Partida va putea fi urmărită, în direct, de abonaţii canalului nostru oficial de YouTube.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *