Academia Corvinul

Academia Corvinul Hunedoara 1921 este structura de formare a tinerilor fotbaliști ai clubului, dedicată pregătirii și dezvoltării copiilor și juniorilor din Hunedoara și din regiune. Cu peste 250 de sportivi legitimați, academia oferă un cadru de instruire, coordonat de antrenori calificați și susținut de o metodologie unitară, în concordanță cu standardele Federației Române de Fotbal. 

În prezent, în cadrul centrului juvenil sunt peste 250 de sportivi legitimați, organizați pe categorii de vârstă, de la grupele de inițiere până la nivelul juniorilor republicani. Activitatea este coordonată de un colectiv tehnic format din antrenori calificați și specialiști în domeniile pregătirii fizice şi tehnico-tactice.

Academia beneficiază de un program de instruire adaptat cerințelor actuale ale fotbalului de performanță, în concordanță cu metodologia aprobată de Federația Română de Fotbal și principiile de dezvoltare ale clubului FC Corvinul.

Pe lângă componenta sportivă, accentul este pus pe formarea educațională și comportamentală a tinerilor sportivi, în vederea dezvoltării lor ca persoane responsabile și integrate în comunitate.

Prin colaborările strânse cu școlile locale și implicarea activă în comunitate, Academia Corvinul contribuie nu doar la formarea fotbaliștilor de mâine, ci și a oamenilor de caracter, mândri să reprezinte Hunedoara pe teren și în afara lui.

Misiunea noastră este clară: să creștem, aici, acasă, generații de jucători care să ducă mai departe spiritul Corvinului – tradiție, pasiune și performanță.

Structura centrului juvenil:

  • Under 19 – antrenor Raul Spătrau
  • Under 17 – antrenor Ștefan Mardare
  • Under 16 – antrenor Nicolae Simian
  • Under 15 – antrenor Nicolae Simian
  • Under 14 – antrenor Robert Cristian
  • Under 13 – antrenor Daniel Dăscălescu
  • Under 12 – antrenor Ovidiu Trășcan
  • Under 11 – antrenor Dumitru Gălan
  • Under 10 – antrenor Andrei Vîrlan
  • Under 9 – antrenor Cosmin Șendroni
  • Under 8 – antrenor Cosmin Șendroni