ACS F.C. Corvinul Hunedoara 1921 își exprimă dezacordul față de modificările recente aduse Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței în competițiile sportive, în forma adoptată de Senatul României.
Deși susținem fără echivoc necesitatea unui cadru legislativ modern, care să asigure siguranța pe stadioane și desfășurarea în condiții civilizate a competițiilor sportive, considerăm că noile prevederi depășesc acest obiectiv și introduc măsuri disproporționate, dificil de aplicat și cu impact negativ asupra fenomenului fotbalistic.
Modificările propuse includ obligații extinse privind supravegherea și colectarea datelor spectatorilor, restricții neclare și greu de gestionat în ceea ce privește consumul de băuturi în incinta stadionului, precum și sancțiuni considerabil înăsprite, toate acestea generând costuri suplimentare și dificultăți operaționale pentru cluburi.
În plus, aceste schimbări au fost adoptate în absența unui dialog real, transparent și structurat cu actorii direct implicați – cluburi, organizatori și suporteri – ceea ce riscă să conducă la aplicarea unor măsuri deconectate de realitatea din teren.
Considerăm că anumite prevederi pot afecta în mod direct experiența suporterilor și pot conduce, în timp, la îndepărtarea acestora de pe stadioane, diminuând esența spectacolului sportiv. Clubul nostru susține necesitatea unei legislații echilibrate, care să protejeze siguranța publicului fără a restrânge nejustificat libertatea de exprimare a suporterilor și fără a afecta organizarea competițiilor sportive.
ACS F.C. Corvinul Hunedoara 1921 îşi exprimă solidaritatea cu suporterii noştri şi cu celelalte cluburi care îşi doresc ca noua lege să aducă reguli, siguranţă pe arene, dar şi corectitudine. În acest sens, clubul nostru rămâne deschis dialogului și își exprimă disponibilitatea de a contribui activ la identificarea unor soluții legislative echilibrate, care să răspundă în mod real nevoilor sportului și ale suporterilor.
Fotbalul este al suporterilor. Iar fără ei, își pierde identitatea.

