Remiză albă pe teren propriu, dar continuăm seria fără înfrângere

Echipa noastră rămâne fără eşec şi după al 13-lea „val” al Ligii a doua. Am remizat, 0-0, în compania celor de la FC Voluntari, după un joc pe care l-am controlat, dar în care nu am ştiut să profităm de situaţiile favorabile avute, mai ales în final, când oaspeţii au jucat cu un om în minus.

După cum era de aşteptat, derby-ul etapei a început sub semnul echilibrului, „talerul” înclinându-se, în debutul de joc, puţin spre poarta „longilinului” Alexandru Maxim. Care a avut primele intervenţii în minutele 10 şi 16. Mai întâi a reţinut, cu ceva noroc, o lovitură de cap a lui Manolache – după un corner executat de Ribeiro, pentru ca după aceea să se opună chiar şi în faţa portughezului din centrul liniei noastre mediane, dar şi în faţa lui Neacşa, în aceeaşi fază! La buturile opuse, primul „avertisment” a venit de la Schieb, care a tras peste, din interiorul careului, lateral dreapta. A fost doar o „licărire” a oaspeţilor, ale căror linii au fost masate, din nou, în treimea proprie, iar corviniştii au mai avut o ocazie importantă de a „mişca” tabela în minutul 27, când Bradu a şutat bine din 16 metri, dar acelaşi Maxim a intervenit şi a respins în corner! Avea să fie, totodată, ultima fază importantă de atac a primei părţi, în ciuda câtorva „radiuri” în flancuri, iniţiate de Albino şi Pădurariu de o parte, respectiv Guţea şi Schieb, de cealaltă.

Nici primele zece minute ale actului secund n-au fost mai diferite, cu echilibrul simţindu-se şi mai mult. Oaspeţii au închis mai bine jocul în zona centrală şi au încercat să surprindă, tot pe contră, prin Nemec, Ion Gheorghe şi Guţea, în vreme ce în jumătatea cealaltă, flancul stâng a fost mai activ, cu Pădurariu şi Pîrvulescu „vârfuri de lance”, dar fără eficienţa cerută de pe margine de Florin Maxim. A fost nevoie de un şut de la mare distanţă, a lui Neacşa, puţin alături (57), care să mai însufleţească atmosfera destul de încărcată. L-a urmat Filip Ilie, a cărui lovitură de cap din zece metri a trecut pe lângă, după o acţiune în stânga a lui Pîrvulescu şi, brusc, meciul a căpătat şi mai multă culoare.

Iar, contrar cursului jocului, ilfovenii aveau să semneze cea mai mare ocazie de până atunci: în minutul 70, după un corner, Ion Gheorghe a reluat din unghi închis, iar Sandu a respins, in-extremis, de pe linia porţii! Finalul s-a încins exact la intrarea în ultimele zece minute când nou-intratul Doru Andrei a văzut „roşu” direct după o intrare cu talpa în faţă asupra lui Hayatu, la mijlocul terenului. Iar la două minute distanţă, Pîrvulescu a fost aproape de a deschide scorul, dar şutul său din 18 metri s-a dus puţin peste vinclu, după o acţiune personală. La fel şi cel al lui Ribeiro, din minutul 86, din lovitură liberă, de la 20 de metri, partida încheindu-se cu o lovitură liberă executată de căpitanul nostru peste poartă, de la 18 metri. 0-0 şi, după 13 runde, echipa noastră are un avans de şapte puncte faţă de următoarele clasate în ierarhie.

„Un meci intens… am întâlnit o echipă pragmatică, puternică în duelurile unu la unu, periculoasă mai ales la fazele fixe. În schimb, noi cred că puteam să ne oferim un avantaj chiar după astfel de faze… mai ales în prima repriză, în primele 20 de minute, dar şi în minutele de final, când puteam să profităm. Sunt mulţumit însă de implicarea băieţilor, de modul în care s-au dăruit, până în ultima clipă. N-aş putea spune că e frustrant pentru că am avut om în plus în ultimele minute, au mai avut şi cei de la Chindia, la fel, într-un joc cu ei şi au încasat două goluri… nu îţi garantează nimeni că poţi marca cu un om în plus. Da, am fost noi puţin mai… agitaţi, pentru că puteam profita ce e drept, dar ne-a luat puţin valul pe final, am fost preocupaţi doar să ajungem cât mai repede în careu şi nu ne-am prea ţinut de plan. În rest, am fost echipa care a propus fotbal, am construit, n-am fost inspiraţi acolo, dar vom lucra acest aspect mai mult şi sută la sută ne va ieşi pe viitor”, a spus, la final, antrenorul nostru, Florin Maxim.

Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Sandu – P. Albino, Fl. Ilie, Manolache, Pădurariu – Bradu (90+4, Okoro), Cărăruş – Neacşa (cpt.), Ribeiro, Pîrvulescu – Fi. Ilie (70, Hayatu)

FC Voluntari (antrenor Florin Pîrvu): Al. Maxim – Giţ, Crişan, Dumbrăvanu – I. Gheorghe, Toma, Şuteu, Onişa – Schieb (70, D. Andrei), Nemec (cpt.) (90+1 Andreş), Guţea

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *